Preşedinte Ştie-Tot

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o ţară mare şi frumoasă, cu munţi înalţi, câmpii roditoare şi râuri cristaline. Acolo, peste mări şi ţări trăiau vreo 20 de milioane de oameni, care mai de care mai isteţi şi mai pricepuţi în toate. Nu era lucru la care să nu se priceapă cineva. Sfătoşi nevoie mare, toţi oamenii aştia îşi dădeau cu părerea despre orice. Dar mai presus de toţi era căpetenia lor, Preşedintele Ştie-Tot. Orice l-ai fi întrebat îţi spunea. Ştia să-ţi zică despre păsărici, despre resuscitarea pe masa de operaţie, despre cum trebuie să ţină ospătarii tava, despre câte ore muncesc profesorii şi chiar despre beţigaşele de urechi. Toată ziua bună ziua oamenii ăştia sporăvăiau una întruna. Când deodată, apăru pe neaşteptate un căpcăun, mare şi negru ce le zise: “Dacă ştiţi ce să-mi faceţi, n-am să vă mănânc.” Atunci oamenii, în frunte cu Preşedinte Ştie-Tot au început să flecărească şi să trăncănească cât îi ţineau puterile. Atunci Căpcăunul deschise gura şi... haţ! îi hali pe toţi dintr-o înghiţitură. Adânc, în stomac, încă se auzeau oamenii cum vorbeau mult şi fără rost. Căpcăunul se şterse la gură şi spuse printre dinţi: “Vedeţi mă, dacă n-aţi ştiut să faceţi ceva concret în afară de sporăvăială. Un sandwich de exemplu...