Vin momente în viaţă în care te opreşti din frenezia prezentului, cu tot ce înseamnă el. Telefoane, trafic, competiţie, stres. Amuţesc toate în faţa unei amintiri de-o secundă, care îţi străpunge ca un fulger toată stabilitatea pe care credeai că ai construit-o cu atâta sârguinţă ani de zile.
Şi atunci îngenunchezi în faţa amintirilor. Te reîntâlneşti cu jucăriile preferate, pe care acum le-ai îmbrăţişa în loc să le dai de toţi pereţii, cum se întâmpla odinioară. Te întorci pentru o secundă în camera în care ai crescut, care azi pare atât de neîncăpătoare. Urci din nou pentru o clipă în cireşul din care ai căzut râzând de atâtea ori. Le zâmbeşti încă o dată tuturor copiilor cu care alergai să cucereşti lumea. Maieul tetra, cana de cacao, eugenia, cartea cu "Habar N-am", cariocile colorate ordonate pe culori în penar, pegasul, prima pereche de adidaşi albi, posterele cu Michael sau Backstreet Boys.
Tu cum erai când erai copil?
eu cand eram mica aveam poza color. sic!
RăspundețiȘtergere