Se naşte mic. De cele mai multe ori se naşte cât un sâmbure.
Păritnţii îi dau primul sens, prima suflare, apoi îl lasă să-şi urmeze drumul. Şi creşte. E jovial, toată lumea îl place, toţi vor să-l cunoască. Ca un uragan se hrăneşte cu vorbele, curiozitatea şi imaginaţia noilor lui cunoştinţe.
Circulă prin cercuri înalte, gâdilă urechi de doamne cochete, atinge buzele fragede ale fetişcanelor îmbujorate. Cutremură domnii de viţă nobilă, distrează bărbaţii mai ceva ca un coniac şi-un trabuc. Pătrunde în dormitoare tainice, sub aşternuturi fierbinţi, are acces în birouri de afaceri grele şi prospere, ştie ceea ce poate nici măcar nu e încă adevarat. Ia proporţii, prinde greutate şi deja devine periculos. Acum mulţi din cei ce l-au hrănit se tem de el. Cu toate astea nu se pot desprinde de el, îi intrigă, îi simt chemarea. E ca o flacară ce mistuie uşor, dar plăcut, întrega societate aleasă. Un zgomot confuz, un murmur bizar îi dezvăluie identitatea: e domnul Zvon. Cel mai bun prieten al omului social!
Iar omul social, când nu mai are nimic de spus, vorbeşte mai mult ca niciodată!
