Şah abstract

Pionul negru mută o căsuţă în faţă, crezând în dulcea lui naivitate că înaintează! O singură pătrăţică prăpădită, şi aia roasă ca un swaiter găunos şi strâmtă ca un ciorap de lycra intrat la apă. Nu poate altă mutare, nu are încotro pentru că este flancat de turnuri. Două turnuri masive şi nesimţite, tronează de stânga şi de dreapta micului pion, impunătoare şi impasibile la suferinţele celor de jos. Când pionul mută în faţă, turnurile după el, când se retrage, mastodonţii au grijă să-l bareze. Din ghişeele lor înalte privesc de sus mulţi ochi de plumb cu epoleţi şi funcţii publice. Toţi pionii ar vrea să treacă dincolo, la o distanţă de opt căsuţe, unde orizonturile par mai albe, şi turnurile la fel. Dar teama îi împidedică, îi micşorează, îi incetineste şi hrăneşte cu nesaţ turnurile înfometate de taxe.
Ar fi putut să ajungă cu caii, dar nu mai sunt. Au fost sacrificaţi. Regina a dispărut de mult, lăsând în urma ei o inimă de aur, parfum, mister şi poezie. Legende şi istorii l-au pus acum pe Rege la umbra unui dud, aşteptând decent, în pătrăţelul său, lovitura decisivă.
Conduc nebunii, cu gânduri în diagonale, storcând de sevă pion după pion. Să fie oare mat în partea neagră a tablei de şah?

Domniţa burgheză

Bea Moet&Chandon în micul ei birou cochet. Din când în când degustă caviar sau îşi aprinde o ţigară de foi dintr-un pachet elegant din piele, cu etichetă. Pantofii şi i-a cumpărat acum trei zile de la un magazin micuţ din centrul capitalei, pantalonii sunt din colecţia proaspăt prezentată la Fashion Week iar după poşetă a aşteptat aproape un an, pe o listă a celor mai pretenţioase doamne. Parfumul a venit fireşte de la Paris, altfel nici nu s-ar fi uitat la el. De maşini nu îi pasă prea mult, atâta vreme cât au pe capotă o stea cu trei colţuri. Micuţă şi mofturoasă, jucăuşă ca o pisicuţă, vorbeşte pe un ton de baroneasă, ca şi cum toată lumea ar fi a ei. Până la urmă nu e ea de vină că e criză mondială, că sunt mulţi şomeri şi că oamenii nu au pâine... să mănânce cozonac!
Însă de puţină vreme, firea ei energică nu mai este în acţiune. Toată efervescenţa anilor trecuţi s-a evaporat ca bulele unui pahar cu şampanie scumpă. Tăcută, în biroul ei cochet, fumează lung din ţigara înmiresmată într-o linişte deplină. Micuţa domniţă burgheză aşteaptă acum să treacă criza. Mai are de plătit o rată la poşetă!

Dumnezeu şi liderul politic

Cand s-a apucat sa faca lumea, dupa ce si-a suflecat manecile pana la cot si a scuipat in palme, Dumnezeu a hotarat sa ofere fiecarui popor cate un cadou. Si astfel englezii s-au ales cu stiinta de a domina si apoi cu Regina Mama; nemtii au primit unghiuri de 90 de grade in gandire si multa rigurozitate. Francezilor le-a daruit arta iubirii si sarutul cu limba iar italienilor le-a dat pizza, designeri de moda si femei frumoase. Cand a venit randul romanilor se epuizasera aproape toate cadourile. Atunci, Al de sus a modelat teritoriul. A facut munti armoniosi, nici prea abrupti, nici prea lini, a creat o mare linistita si calda, campii roditoare, si paduri cat vezi cu ochii. A bagat toate animalele in sedinta si le-a ordonat sa creasca si sa se inmulteasca in partile astea frumoase. Vazand toata darnicia asta, care mirosea a opulenta, Sfantu Petru a intrebat de ce exagereaza cu generozitatea. Dumnezeu a zis: „Le-am dat multe, dar lasa, ai sa vezi ce conducatori le voi da“. Si a inceput sa se joace!
Daca aruncam un ochi in istoria neamului romanesc, vedem putine figuri marcante, cele mai multe fiind produsul miturilor si al legendelor soptite de babe pe la coltul bisericii, care in lipsa unor biografii solide, au trecut drept adevaruri isotrice. Stefan cel Mare, cat era el de mic, a reusit nu numai sa tina turcii departe de tara moldovei, dar mai ales sa umple tara cu mostenitori de-ai sai. Cu siguranta si asta a facut ca numele sau sa nu se piarda in negurii istoriei, ba mai mult sa il transforme ulterior in sfant.
Marele Constantin Brancoveanu, a preferat sa-i fie sacrificati copii decat sa accepte supunerea in fata Portii Otomane. O incapatanare care i-a adus pana si lui descapatanrea, fara sa-l invete ca politica se bazeaza si pe compromisuri. Desigur sfarsitul tragic al Brancovenilor, astazi considerati adevarati eroi, a fost rezultatul politicii externe duplicitare. Conducatorii de neam, deveniti mit si legenda populara, faceau la vremea lor lidership cum se pricepeau mai bine.
Astazi e foarte la moda sa vorbesti la televizor despre lidership. Acest cuvant elitist, pe care nu il intelege tot prostul, iti inobileaza colturile gurii numai rostindu-l. Multi isi dau cu parerea spunand ca un popor nu ar avea nevoie de un lider puternic, politician aprig si cu forta de a conduce. O singura persoana cu asemenea valori ar derapa rapid pe culmile puterii si ar deveni un personaj periculos prin monopolizarea ei. De aici si pana la dictatura ar mai fi o aruncatura de bat.
Ideea de lider puternic a fost grav umbrita de cele cateva exemple pe care ni le arunca in fata istoria recenta, dictaturi de tip Stalin, Hitler sau Ceausescu. Insa de prea putine ori, sunt amintiti liderii politici de exceptie care au facut la lumea sa fie ceea ce este astazi. Spre exemplu Franta ar mai fi stralucit fara Charles de Gaulle sau Napoleon? Statele Unite ar fi fost azi puterea dintai a lumii fara George Washington sau Abraham Lincoln? Britanicii ar mai fi avut orgoliul national fara Oliver Cromwell sau Churchill? Istoria cere periodic un conducator marcant, un om puternic, determinat, care sa-si lase amprenta in ADN-ul neamului.
Aruncand o privire la cei care joaca acum sceneta politica, am putea crede ca Dumnezeu inca se tine de sotii cu noi. Am putea totusi contura un lider, insa luand de la fiecare actor politic cate ceva. Luam forta lui Basescu, ambitia lui Tariceanu, persistenta lui Geoana, adaptabilitatea lui Marko Bela, logoreea lui Emil Boc, rigurozitatea lui Vasile Blaga, eleganta lui Cristian Diaconescu, si succesul lui Petre Roman la femei.
Dar obligatoriu, nimic de la Vadim Tudor.

Politica şi sânii frumosi

Arta cere sacrificii şi fără niciun dubiu, politica este o artă.
Aşa cum Van Gogh şi-a sacrificat o ureche, la fel politica zilelor noastre a sacrificat personaje lipsite de graţie precum Oliviu Gherman, Alexandru Bârlădeanu, Nicolae Văcăroiu sau Victor Ciorbea. Evident totul dragul frumosului! În schimb au apărut în peisaj sâni admirabili, picioare zvelte, buze carnoase, blonde şi brune, una mai “de votat” decât cealaltă. După 20 de ani de politică anostă, aleşii au simţit nevoia prezenţei feminine pe culoarele reci ale palatelor puterii, iar alegătorii au preferat mai degrabă să admire decolteul unei domnişoare decât să asculte discursuri plitcicoase. Nimic anormal în asta, căci există societăţi mai destinse decât ale noastre, unde nervul latin, ce ţine de senzualitate, oferă un mod special de a percepe viaţa, cu însemnele de vară fierbinte, cu braţele descoperite şi cu pulpele bronzate. În Italia spre exemplu este o atmosferă desprinsă din satiricul lui Felini, cu haremul lui Berlusconi prezent pe toate ecranele televizoarelor. Nevasta divorţează în vreme ce el se afişează cu cele 3 “inginere de întreţinere”.
Politicul a fost substituit de o formă de seducţie uşoară şi trivială, ca să nu mai încapă îndoială că politica este de fapt o curvă!