Senzational! Exclusiv! Beaking News!

Ştirile sunt însângerate, politica plină de înjurături, vedetele... de două parale. Acestea sunt nimicurile care ajung pe micile ecrane. Lumea de astăzi se împarte între piţipoance, subiecte despre cine a mai divorţat, cine cui i-a mai umflat ochiul şi... Băsescu. O viaţă publică de trei lulele prăpădite. Principiul după care se ghidează presa este “Cu cât mai mult scandal cu atât mai bine”. După ce îşi îndeplineşte rolul, presa deschide fronturile de discuţie şi aduce lucrurile în zona de suprainflamare ilogică în anumite momente, complet dăunătoare în alte momente. Nimic nu mai este sub semnul raţionalităţii şi al calmului. În general în democraţie nu e bine să se interzică nimic. Se greşeşte mai puţin dacă se adoptă deviza “e interzis să interzici”, dar unele lucruri ar trebui totuşi interzise unor persoane, cum ar fi dreptul de a deschide gura. Televiziunile româneşti au un apetit de nesaturat pentru vorbă multă, dusă adesea la limita săritului la beregată. Violenţa verbală reprezintă mare parte din aceste manifestări, cu ţipete şi ridicări de ton..E o fata legitima a romaniei pe care nu o poti nega, sufoca sau ascunde. Nu avem un kilometru proaspat de autostrada, nu avem un spital nou la standarde occidentale sau o universitate competitiva cu cele europene. Avem in schimb televiziuni care ne prezinta isteric vedete in fundul gol, si umor de proastă calitate

Zzzuumm...

Se naşte mic. De cele mai multe ori se naşte cât un sâmbure.
Păritnţii îi dau primul sens, prima suflare, apoi îl lasă să-şi urmeze drumul. Şi creşte. E jovial, toată lumea îl place, toţi vor să-l cunoască. Ca un uragan se hrăneşte cu vorbele, curiozitatea şi imaginaţia noilor lui cunoştinţe.
Circulă prin cercuri înalte, gâdilă urechi de doamne cochete, atinge buzele fragede ale fetişcanelor îmbujorate. Cutremură domnii de viţă nobilă, distrează bărbaţii mai ceva ca un coniac şi-un trabuc. Pătrunde în dormitoare tainice, sub aşternuturi fierbinţi, are acces în birouri de afaceri grele şi prospere, ştie ceea ce poate nici măcar nu e încă adevarat. Ia proporţii, prinde greutate şi deja devine periculos. Acum mulţi din cei ce l-au hrănit se tem de el. Cu toate astea nu se pot desprinde de el, îi intrigă, îi simt chemarea. E ca o flacară ce mistuie uşor, dar plăcut, întrega societate aleasă. Un zgomot confuz, un murmur bizar îi dezvăluie identitatea: e domnul Zvon. Cel mai bun prieten al omului social!


Iar omul social, când nu mai are nimic de spus, vorbeşte mai mult ca niciodată!

Ex-idolul meu Mircea Dinescu

Dragă Mircea,
Mă cheamă Mihai, am 27 de ani şi probabil sunt unul dintre puţinii de vârsta mea care au idee despre cine eşti. Asta pentru că părinţii mei au avut grijă să îmi ţină mintea trează. Te cunosc! Ţi-am citit pamfletele, poeziile şi în mod regulat Plai cu Boi. Te-am privit, te-am ascultat şi am băgat la cap! De curând am descoperit colecţia mamei de “Aspirina Săracului”, ziarul tău anticomunism, împachetat ordonat în cutii prăfuite. Mama le ţinea sub pat şi atâţia ani nu s-a îndurat să le arunce, cu toate că de multe ori i-a lipsit ziarul pe care să cureţe cartofii. Am crescut cu cu tine! Cu tine şi cu cartofi prăjiţi. Mi-ai fost reper, model, un tip mişto.
Aseară te-am văzut însă la televizor, pupându-l suav în fund pe Iliescu. Spuneai că a devenit un tip simpatic. Dar pe masură ce Iliescu îţi devine simpatic, tu îţi pierzi valoarea în rândul celor, tot mai puţini, care ştiu cine eşti. S-a dus naibii încă un pilon în sistemul de valori, care şi aşa e cu fundul Elodiei şi Magdei Ciumac, în sus. E ca si cum Rolling Stones s-ar apuca de cantat manele.
Probabil ai uitat de mineriade, de pumnii ce au rupt gurile studenţilor şi ţărăniştilor, de Dacia Felix, Credit Bank, Columna, de fabricile pe care le-au jefuit. Povestiţi şi despre asta, tu şi domnul Iliescu, în weekendurile agreabile pe care le veţi petrece probabil amândoi la Cetate, ca doi bătrânei îndrăgostiţi la vârsta a treia!
Respect!

Liderul Politic

După douăzeci de ani de democraţie de tip românesc, privim în jur şi nu vedem decât băşcălie şi deznădejde. Magda Ciumac, Becali şi Vanghelie joacă ţonţoriul în peisajul public, în vreme ce societatea noastră se duce de-a berbeleacul. Pe fondul unei crize economice, dublate de criza politică, etosul românesc se aşează ciuciulete şi primeşte pumni în gură de la cei pe care îi percepem azi ca lideri. Cititori de “almanahe”, “prostănaci”, “bunicuţe”, trimişii lui Dumnezeu călare pe Maybach, ei sunt cei care stabilesc încotro se duce ţara. Şi au demonstrat că au pus-o pe contrasens. Cum ar trebui să arate, ce ar trebui să spună, ce fel de oameni ar putea readuce România din arătură înapoi pe cărarea pietruită? Politica şi politicienii sunt singurii care poartă mandatul de salvatori de neam, sau ar trebui şi românul de rând, între moaşte, mici şi OTV să se implice mai activ în lumea publică? Pe scena politică defilează azi personaje din Caragiale, iar mustaţa lui Nae Caţavencu pare mai la modă ca oricând. Cu toate că au trecut o sută de ani de atunci, iar în jurul nostru lumea nu stă pe loc să ne aştepte...