Tu cum erai când erai copil?

Vin momente în viaţă în care te opreşti din frenezia prezentului, cu tot ce înseamnă el. Telefoane, trafic, competiţie, stres. Amuţesc toate în faţa unei amintiri de-o secundă, care îţi străpunge ca un fulger toată stabilitatea pe care credeai că ai construit-o cu atâta sârguinţă ani de zile.
Şi atunci îngenunchezi în faţa amintirilor. Te reîntâlneşti cu jucăriile preferate, pe care acum le-ai îmbrăţişa în loc să le dai de toţi pereţii, cum se întâmpla odinioară. Te întorci pentru o secundă în camera în care ai crescut, care azi pare atât de neîncăpătoare. Urci din nou pentru o clipă în cireşul din care ai căzut râzând de atâtea ori. Le zâmbeşti încă o dată tuturor copiilor cu care alergai să cucereşti lumea. Maieul tetra, cana de cacao, eugenia, cartea cu "Habar N-am", cariocile colorate ordonate pe culori în penar, pegasul, prima pereche de adidaşi albi, posterele cu Michael sau Backstreet Boys.
Tu cum erai când erai copil?

România fierbinte

Termometrul arată 30 de grade. Cerul e albastru şi curat ca lacrima. Pe străzi pluteşte un aer cald de vară puturoasă. E foarte puţină mişcare iar în asfaltul fierbinte îşi înfundă lăbuţele doar câţiva câini vagabonzi. Nu prea trec nici maşini, poate pentru că şi benzina e prea scumpă. E o linişte cufundată în caniculă. Ici colo, la unele scări de bloc, se mai zăresc câţiva pensionari care îşi dau marţi unul altuia la table şi apoi înjură guvernul. La alimentara din colt, vânzătoarea stă în prag cu mâinile încrucişate. E mai bine acolo; adie vântul şi nu transpiră sub bonetă. Clienţi nu a avut, marfă nu prea mai are, deci poate sta liniştită în prag. Vitrinele magazinelor din jur dezvăluie de sub straturile de praf bucăţi de anunţuri de închiriere spaţiu. În colţul străzii un taximetrist obosit de atâta aşteptare îşi face vânt cu o foaie de ziar. Se vede titlul mare de pe prima pagină: “Şomaj peste 10%”. E o vară fierbinte pe care românii o trăiesc altfel decât până acum. Pe vremea când duduia economia erau în concediu la greci, acum cei mai mulţi dintre ei sunt în concediu... fără plată. O altă parte sunt în grevă. În pustiul fierbinte numit generic România nu mai munceşte nimeni. Toţi aşteaptă să li se dea.

Senzational! Exclusiv! Beaking News!

Ştirile sunt însângerate, politica plină de înjurături, vedetele... de două parale. Acestea sunt nimicurile care ajung pe micile ecrane. Lumea de astăzi se împarte între piţipoance, subiecte despre cine a mai divorţat, cine cui i-a mai umflat ochiul şi... Băsescu. O viaţă publică de trei lulele prăpădite. Principiul după care se ghidează presa este “Cu cât mai mult scandal cu atât mai bine”. După ce îşi îndeplineşte rolul, presa deschide fronturile de discuţie şi aduce lucrurile în zona de suprainflamare ilogică în anumite momente, complet dăunătoare în alte momente. Nimic nu mai este sub semnul raţionalităţii şi al calmului. În general în democraţie nu e bine să se interzică nimic. Se greşeşte mai puţin dacă se adoptă deviza “e interzis să interzici”, dar unele lucruri ar trebui totuşi interzise unor persoane, cum ar fi dreptul de a deschide gura. Televiziunile româneşti au un apetit de nesaturat pentru vorbă multă, dusă adesea la limita săritului la beregată. Violenţa verbală reprezintă mare parte din aceste manifestări, cu ţipete şi ridicări de ton..E o fata legitima a romaniei pe care nu o poti nega, sufoca sau ascunde. Nu avem un kilometru proaspat de autostrada, nu avem un spital nou la standarde occidentale sau o universitate competitiva cu cele europene. Avem in schimb televiziuni care ne prezinta isteric vedete in fundul gol, si umor de proastă calitate

Zzzuumm...

Se naşte mic. De cele mai multe ori se naşte cât un sâmbure.
Păritnţii îi dau primul sens, prima suflare, apoi îl lasă să-şi urmeze drumul. Şi creşte. E jovial, toată lumea îl place, toţi vor să-l cunoască. Ca un uragan se hrăneşte cu vorbele, curiozitatea şi imaginaţia noilor lui cunoştinţe.
Circulă prin cercuri înalte, gâdilă urechi de doamne cochete, atinge buzele fragede ale fetişcanelor îmbujorate. Cutremură domnii de viţă nobilă, distrează bărbaţii mai ceva ca un coniac şi-un trabuc. Pătrunde în dormitoare tainice, sub aşternuturi fierbinţi, are acces în birouri de afaceri grele şi prospere, ştie ceea ce poate nici măcar nu e încă adevarat. Ia proporţii, prinde greutate şi deja devine periculos. Acum mulţi din cei ce l-au hrănit se tem de el. Cu toate astea nu se pot desprinde de el, îi intrigă, îi simt chemarea. E ca o flacară ce mistuie uşor, dar plăcut, întrega societate aleasă. Un zgomot confuz, un murmur bizar îi dezvăluie identitatea: e domnul Zvon. Cel mai bun prieten al omului social!


Iar omul social, când nu mai are nimic de spus, vorbeşte mai mult ca niciodată!