Lenuţa, are 52 de ani şi este femeie de servici într-un spital. Azi s-a vopsit cu negru pe faţă şi trage cu putere de gardul de fier, înjurând şi scuipând printre dinţi. Gicu, are 49 de ani şi este poliţist. O împinge din spate pe Lenuţa şi îl înjură şi el pe Băsescu. După două ore în care îşi obosesc corzile vocale şi epuizează stocul de înjurături, se aşează amândoi la o bere pe terasă, sporăvăind despre ce le fac copiii, despre fotbal şi vedete mondene.
Aşa arată protestul la români. Spectaculos, uneori amuzant şi colorat, rareori radicalizat.
Odată cu toamna a început şi sezonul mitingurilor de stradă. În ultimii 20 de ani, impactul lor s-a diluat teribil, pentru că nici măcar protestele nu le luăm în serios.
În ultimii 20 de ani am asistat la mişcări de protest prea puţin eficace şi prea puţin credibile.
Liderii de sindicat, nu reuşesc niciodată să aibă un punct comun de vedere, patronatele nu se înţeleg foarte bine iar angajaţilor din privat nu prea le pasă.
În România ultimilor ani, toţi par a fi nemultumiţi, mai ales la televizor. În schimb, mişcările de de stradă se diluează ca zahărul în apă.
Multe proteste ajung să fie folosite politic sau mediatic, aşa cum s-a întamplat în toamna lui 2009, când manifestanţii au devenit o simplă masă de figuranţi în folosul unei campanii Realitatea TV.
Motivele pentru care românii sunt dispuşi să iasă în stradă de cele mai multe ori sunt de ordin financiar. Primesc o sumă de bani dacă fac scandal.
Aşa se întampla şi cu Lenuţa şi Gicu, care acum cheltuie banii la o terasă sub un alun.
>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu