Cand s-a apucat sa faca lumea, dupa ce si-a suflecat manecile pana la cot si a scuipat in palme, Dumnezeu a hotarat sa ofere fiecarui popor cate un cadou. Si astfel englezii s-au ales cu stiinta de a domina si apoi cu Regina Mama; nemtii au primit unghiuri de 90 de grade in gandire si multa rigurozitate. Francezilor le-a daruit arta iubirii si sarutul cu limba iar italienilor le-a dat pizza, designeri de moda si femei frumoase. Cand a venit randul romanilor se epuizasera aproape toate cadourile. Atunci, Al de sus a modelat teritoriul. A facut munti armoniosi, nici prea abrupti, nici prea lini, a creat o mare linistita si calda, campii roditoare, si paduri cat vezi cu ochii. A bagat toate animalele in sedinta si le-a ordonat sa creasca si sa se inmulteasca in partile astea frumoase. Vazand toata darnicia asta, care mirosea a opulenta, Sfantu Petru a intrebat de ce exagereaza cu generozitatea. Dumnezeu a zis: „Le-am dat multe, dar lasa, ai sa vezi ce conducatori le voi da“. Si a inceput sa se joace!
Daca aruncam un ochi in istoria neamului romanesc, vedem putine figuri marcante, cele mai multe fiind produsul miturilor si al legendelor soptite de babe pe la coltul bisericii, care in lipsa unor biografii solide, au trecut drept adevaruri isotrice. Stefan cel Mare, cat era el de mic, a reusit nu numai sa tina turcii departe de tara moldovei, dar mai ales sa umple tara cu mostenitori de-ai sai. Cu siguranta si asta a facut ca numele sau sa nu se piarda in negurii istoriei, ba mai mult sa il transforme ulterior in sfant.
Marele Constantin Brancoveanu, a preferat sa-i fie sacrificati copii decat sa accepte supunerea in fata Portii Otomane. O incapatanare care i-a adus pana si lui descapatanrea, fara sa-l invete ca politica se bazeaza si pe compromisuri. Desigur sfarsitul tragic al Brancovenilor, astazi considerati adevarati eroi, a fost rezultatul politicii externe duplicitare. Conducatorii de neam, deveniti mit si legenda populara, faceau la vremea lor lidership cum se pricepeau mai bine.
Astazi e foarte la moda sa vorbesti la televizor despre lidership. Acest cuvant elitist, pe care nu il intelege tot prostul, iti inobileaza colturile gurii numai rostindu-l. Multi isi dau cu parerea spunand ca un popor nu ar avea nevoie de un lider puternic, politician aprig si cu forta de a conduce. O singura persoana cu asemenea valori ar derapa rapid pe culmile puterii si ar deveni un personaj periculos prin monopolizarea ei. De aici si pana la dictatura ar mai fi o aruncatura de bat.
Ideea de lider puternic a fost grav umbrita de cele cateva exemple pe care ni le arunca in fata istoria recenta, dictaturi de tip Stalin, Hitler sau Ceausescu. Insa de prea putine ori, sunt amintiti liderii politici de exceptie care au facut la lumea sa fie ceea ce este astazi. Spre exemplu Franta ar mai fi stralucit fara Charles de Gaulle sau Napoleon? Statele Unite ar fi fost azi puterea dintai a lumii fara George Washington sau Abraham Lincoln? Britanicii ar mai fi avut orgoliul national fara Oliver Cromwell sau Churchill? Istoria cere periodic un conducator marcant, un om puternic, determinat, care sa-si lase amprenta in ADN-ul neamului.
Aruncand o privire la cei care joaca acum sceneta politica, am putea crede ca Dumnezeu inca se tine de sotii cu noi. Am putea totusi contura un lider, insa luand de la fiecare actor politic cate ceva. Luam forta lui Basescu, ambitia lui Tariceanu, persistenta lui Geoana, adaptabilitatea lui Marko Bela, logoreea lui Emil Boc, rigurozitatea lui Vasile Blaga, eleganta lui Cristian Diaconescu, si succesul lui Petre Roman la femei.
Dar obligatoriu, nimic de la Vadim Tudor.
Daca aruncam un ochi in istoria neamului romanesc, vedem putine figuri marcante, cele mai multe fiind produsul miturilor si al legendelor soptite de babe pe la coltul bisericii, care in lipsa unor biografii solide, au trecut drept adevaruri isotrice. Stefan cel Mare, cat era el de mic, a reusit nu numai sa tina turcii departe de tara moldovei, dar mai ales sa umple tara cu mostenitori de-ai sai. Cu siguranta si asta a facut ca numele sau sa nu se piarda in negurii istoriei, ba mai mult sa il transforme ulterior in sfant.
Marele Constantin Brancoveanu, a preferat sa-i fie sacrificati copii decat sa accepte supunerea in fata Portii Otomane. O incapatanare care i-a adus pana si lui descapatanrea, fara sa-l invete ca politica se bazeaza si pe compromisuri. Desigur sfarsitul tragic al Brancovenilor, astazi considerati adevarati eroi, a fost rezultatul politicii externe duplicitare. Conducatorii de neam, deveniti mit si legenda populara, faceau la vremea lor lidership cum se pricepeau mai bine.
Astazi e foarte la moda sa vorbesti la televizor despre lidership. Acest cuvant elitist, pe care nu il intelege tot prostul, iti inobileaza colturile gurii numai rostindu-l. Multi isi dau cu parerea spunand ca un popor nu ar avea nevoie de un lider puternic, politician aprig si cu forta de a conduce. O singura persoana cu asemenea valori ar derapa rapid pe culmile puterii si ar deveni un personaj periculos prin monopolizarea ei. De aici si pana la dictatura ar mai fi o aruncatura de bat.
Ideea de lider puternic a fost grav umbrita de cele cateva exemple pe care ni le arunca in fata istoria recenta, dictaturi de tip Stalin, Hitler sau Ceausescu. Insa de prea putine ori, sunt amintiti liderii politici de exceptie care au facut la lumea sa fie ceea ce este astazi. Spre exemplu Franta ar mai fi stralucit fara Charles de Gaulle sau Napoleon? Statele Unite ar fi fost azi puterea dintai a lumii fara George Washington sau Abraham Lincoln? Britanicii ar mai fi avut orgoliul national fara Oliver Cromwell sau Churchill? Istoria cere periodic un conducator marcant, un om puternic, determinat, care sa-si lase amprenta in ADN-ul neamului.
Aruncand o privire la cei care joaca acum sceneta politica, am putea crede ca Dumnezeu inca se tine de sotii cu noi. Am putea totusi contura un lider, insa luand de la fiecare actor politic cate ceva. Luam forta lui Basescu, ambitia lui Tariceanu, persistenta lui Geoana, adaptabilitatea lui Marko Bela, logoreea lui Emil Boc, rigurozitatea lui Vasile Blaga, eleganta lui Cristian Diaconescu, si succesul lui Petre Roman la femei.
Dar obligatoriu, nimic de la Vadim Tudor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu