Tu ce-ai fi fost?

Acum 21 de ani, câțiva tineri curajoși au ieșit în stradă să lupte pentru libertate. I-au împușcat! Au murit copii, au murit studenți, au murit adolescenți, au murit îndrăgostiți. Românii și-au câștigat libertatea. Și-au câștigat dreptul să înjure guvernul, să meargă la supermarket, să își facă credite pe care să nu le poată plăti înapoi, să citească tabloide, să cumpere electrocasnice, să îl iubească sau să îl urască pe Băsescu. S-au scurs repede de tot 21 de ani în care viața nu ne-a învățat mai nimic. Suntem exact în punctul de unde am plecat, mai ales că 48% dintre români chiar își doresc să se întoarcă la regimul comunist. Dar puțini au o clipă de răgaz să se gândească ce ar fi fost dacă revoluția din decembrie ‘89 nu s-ar fi întâmplat. Foarte probabil sculer matrițer, gestionar, remaieuză sau în cel mai bun caz ingineră. Desigur ai fi putut fi șoim al patriei, pionier sau secretar de partid. Pe rafturi ar fi suflat vântul, iar cozile s-ar fi încolăcit cu disperare în jurul magazinelor, ca nişte vietăţi hămesite cerând dreptul la viaţă, la încă o zi. Ai fi rămas fără curent după ora 19:00 și ai fi făcut baie cu apă caldă doar o dată pe săptămână. Te-ai fi uitat la televizor doar între 6 și 10 seara, la documentare despre cultura de grâu și porumb. Tu oare ce-ai fi fost?

Dragă Moș Crăciun

Au trecut ani buni de când nu ne-am mai întâlnit față în față. În toți anii ăștia în care nu ne-am văzut, eu m-am făcut băiat mare. Nu mai am chiar cinci ani și nu mai pot fi dus de nas așa usor. Îti spun de pe acum că nu am fost întotdeauna cuminte. Am făcut prostii, ca tot omul. Am chiulit de la școală, am fumat în curtea liceului, am râs de tocilarii din clasă și am copiat la bacalaureat. Am uitat să hrănesc pisica două săptămâni și câțiva ani nu mi-am facut deloc curat în cameră. Apoi, în facultate, am tras beții crunte cu băieții, mi-am sedus și abandonat colegele de grupă și am plecat trei luni în Vama Veche fără să le spun nimic părinților. Am făcut dragoste indecent. Am condus peste viteza legală, am dat muzica tare în garsonieră, am fost restanțier la întreținere. Anii au trecut, am mai îmbătrânit un pic, dar tot nu am devenit cuminte. Nu am plătit amenzile rutiere și am datorii la stat. Îi vorbesc urât vecinei de la etaj când îmi ține evidența musafirilor. Uneori nu răspund la telefon, alteori nu sunt deloc amabil.
Dar dacă te gândești totuși să îmi faci o vizită, te aștept! În fața televizorului cu o bere rece, să-mi povestești și tu despre aventurile tale. Pentru că mi-e ușor să cred că exiști, dar nu cred că ai îmbătrânit degeaba!


.

Cine se îmbogăţeşte şi cine nu?

Trăim vremuri tulburi. O eră cu mult mai multe riscuri şi incertitudine decât în orice alt moment din trecut. Avem inovaţii la tot pasul dar şi tulburări venite pe neaşteptate. În ziua de azi, rapiditatea schimbării şi magnitudinea şocurilor sunt mai mari ca niciodată. Aşa ceva nu era normal în trecut. Aceasta este noua normalitate.
Cu toţii simţim că această epocă e altfel, chiar dacă nimeni nu poate spune exact ce anume o face să fie altfel. Este o eră a turbulenţei permanenete, fără pauze, şi a haosului accentuat. În acest uragan este foarte greu să faci performanţă. Provocările sunt diferite faţă de alte vremuri. Totuşi unii au reuşit!
Aproape toţi miliardarii şi-au mărit averile în ultimul an.
Cu toate astea, în România, cei mai bogaţi plătitori de impozit, datorează statului aproximativ 20% din totalul impozitului stabilit la nivel naţional.


:::

Cum protestează românii

Lenuţa, are 52 de ani şi este femeie de servici într-un spital. Azi s-a vopsit cu negru pe faţă şi trage cu putere de gardul de fier, înjurând şi scuipând printre dinţi. Gicu, are 49 de ani şi este poliţist. O împinge din spate pe Lenuţa şi îl înjură şi el pe Băsescu. După două ore în care îşi obosesc corzile vocale şi epuizează stocul de înjurături, se aşează amândoi la o bere pe terasă, sporăvăind despre ce le fac copiii, despre fotbal şi vedete mondene.
Aşa arată protestul la români. Spectaculos, uneori amuzant şi colorat, rareori radicalizat.
Odată cu toamna a început şi sezonul mitingurilor de stradă. În ultimii 20 de ani, impactul lor s-a diluat teribil, pentru că nici măcar protestele nu le luăm în serios.
În ultimii 20 de ani am asistat la mişcări de protest prea puţin eficace şi prea puţin credibile.
Liderii de sindicat, nu reuşesc niciodată să aibă un punct comun de vedere, patronatele nu se înţeleg foarte bine iar angajaţilor din privat nu prea le pasă.
În România ultimilor ani, toţi par a fi nemultumiţi, mai ales la televizor. În schimb, mişcările de de stradă se diluează ca zahărul în apă.
Multe proteste ajung să fie folosite politic sau mediatic, aşa cum s-a întamplat în toamna lui 2009, când manifestanţii au devenit o simplă masă de figuranţi în folosul unei campanii Realitatea TV.
Motivele pentru care românii sunt dispuşi să iasă în stradă de cele mai multe ori sunt de ordin financiar. Primesc o sumă de bani dacă fac scandal.
Aşa se întampla şi cu Lenuţa şi Gicu, care acum cheltuie banii la o terasă sub un alun.


>>>

Lumea în echilibru

Umblă vorba că Universul s-ar fi născut din haos, iar haosul a creat ordine. O ordine firească a tuturor lucrurilor. Un echilibru perfect între ce a fost, ce este şi ce trebuie să urmeze. Strămoşii noştri ştiau asta, fără să se uite pe Discovery şi trăiau în armonie perfectă cu tot ce era în jurul lor. Însă vremurile spiritualului au trecut, acum suntem în era gadget-urilor, era boomului tehnologic. Viaţa avansează după alte reguli decât cele impuse de univers. Echilibrul s-a transformat în balans, ca un camion plin cu bere care urcă serpentinele din Predeal. Iar când căutam totuşi soluţii, persistăm să separăm yin şi yang, fără să putem spera să-i atingem vreodată... Dacă cineva vrea să meargă cu bicicleta, nu va putea să împingă ambele pedale în acelaşi timp, căci va pica în bot. Pentru a avansa trebuie să împingă o pedală şi să o elibereze pe cealaltă, simultan. Împingerea este urmarea eliberării şi fiecare dintre ele devine, respectiv, cauza celeilalte.
Este infrastructura dinamică a universului, pe care trebuie să o înţelegem şi să o acceptăm în vieţile noastre. Trebuie să existe echilibru, iar asta presupune două elemente. Ce ar fi binele fără rău, bucuria fără tristeţe, ziua fără noapte, PROTV fără Antena 1 sau Scripcaru fără Căncescu?


>>>

Elodia, agentul electoral al poporului!

Astăzi se împlinesc 3 ani de la dispariţia Elodiei. Trei ani, zeci de poliţişti, sute de jandarmi, hectare de pădure răscolite, lacurile din trei judeţe verificate, două miliarde de lei cheltuite, un milion de euro încasat de OTV. Asta ar fi pe scurt prezentarea în cifre a cazului Elodia.
Au apărut între timp tricouri Elodia, şepcuţe Elodia, magazine Elodia şi chiar manele Elodia. Toate astea nu l-au trimis pe presupusul asasin după gratii, dar l-au scos în lumina reflectoarelor pe Dan Diaconescu. Aşa a devenit DD miliardar, vedetă, anchetat DNA şi candidat la Preşedinţie. Ajutat de un guvern care taie pensii, DD a ajuns să aibă astăzi o susţinere de 19% din participanţii la vot. Tot ce-i mai lipseşte acum lui Dan Diaconescu ca să intre în Palatul Cotroceni, este un îndemn la vot din partea Elodiei. Şi dacă în ziua votului Elodia apare la televizor, Dan Diaconescu are toate şansele să ia 100% din voturile românilor. Deci, unde e Elodia?



_______________

Doar paranoicii supravieţuiesc!

Ieri: atentat terorist. Un individ a spulberat, o staţie de metrou din Europa. Zeci de răniţi, pagube materiale de milioane de euro. Internetul s-a umplut rapid cu secvenţele incidentului. O lume întreagă le-a accesat. Azi: coasta Statelor Unite este lovită de un uragan. Case dărâmate şi copaci puşi la pământ. Pagube de milioane de dolari. Televiziunile transmit furtuna în direct pe tot globul. Mâine: într-un stat european guvernul este răsturnat de opoziţie. Instantaneu ziarele internaţionale publică ştirea. Poimânine: o bancă nu mai onorează plăţi. Vestea circulă într-o secundă prin sms. Se instaurează panica şi piaţa creditelor ipotecare se blochează. Fiecare din aceste evenimente creează efecte în vieţile noastre. Un eveniment din India poate bulversa lumea întreagă. Livrările de mărfuri nu mai sosesc la timp, băncile nu mai dau credite, firmele concediază oameni şi îşi reduc cheltuielile, consumul scade, economiile intră în colaps. Totul se desfăşoară pe baza unor fluxuri de informaţii care circulă cu viteza luminii pe internet şi pe telefoanele mobile. În ziua de azi, schimbarea este mai rapidă ca niciodată. Asta este noua normalitate. Am pătruns într-o eră a turbulenţei permanente, fără pauze. Trăim vremuri nesigure. Cine supravieţuieşte?

Chitic, cireşica, Românica

Poporul telespectator stă şi priveşte zilele astea, ca o căprioară paralizată de farurile maşinii, noul scandal mediatic în care Băsescu rupe gura cuiva.
Ca şi cum nu am avea suficiente griji, acum trebuie să descoperim dacă într-adevăr preşedintele a lovit cu palma sau cu o metaforă, ca o petală de trandafir. Dacă ne uităm în jur vedem că toată ţara se duce de-a berbeleacul. Bani nu sunt, economia nu merge, sănătatea e la pământ iar şcoala stă să înceapă fără prea mult entuziasm. În tot timpul ăsta, pe români îi preocupă teme mărunte, meschine, despre cine cui i-a umflat ochiul. Până şi denumirile sugerează micisme. Cireşica şi Chitic, care rimează cu pitic şi exprimă fix nimic. Dacă eram o altă ţară, evenimentul se întâmpla la Grand Hotel, unde preşedintele se întrecea în idei cu domnul Lungescu, de exemplu. Dar nu! La noi temele sunt mici, la fel şi obiectivele, la fel şi rezultatele. Viva la Românica.

:::::::::::::::::

Blondele conduc!

Potrivit unui sondaj recent, Marilyn Monroe este cea mai apreciată blondă din lume. Mai tare decât Cameron Diaz sau Madonna. Le bate la fundul gol pe toate frumuseţile care sunt acum pe val. Chiar dacă nu a apucat să se bucure de gustul dulce al puterii, deşi şi-a dorit să fie a doua doamnă Kennedy, Marilyn a cucerit lumea cu părul blond şi privirea pătrunzătoare.
Pe acelaşi principiu, Elena Udrea, priveşte ferm în camerele de luat vederi. Acum nu mai tricotează, nu mai dă nici cu mopul, ci evaluează proiecte de dezvoltare durabilă şi sustenabilă. Deşi nu dezvăluie mai nimic din şarmul divei anilor 60, Elena Udrea îşi construieşte cu paşi mărunţi drumul către succes. O formă de seducţie uşoară şi subtilă, ca să nu mai încapă îndoială că blondele ne conduc!
Dar oare, peste 50 de ani, omenirea îşi va aminti de blonda conducătoare dâmboviţeană?

:::::::::::::::::::

Băsescu, mână de fier!

Cotidianul, un ziar care după ce a ţepuit 7 tipografii s-a închis şi mai apare doar pe internet, a lansat o nouă bombă de presă. Băsescu a dat cu pumnul într-un avocat. Incidentul s-ar fi petrecut la Neptun, vineri noaptea, după ce preşedintele a plecat de la restaurant alături de soţia sa. Avocatul l-a înjurat pe Băsescu, iar acesta i-ar fi dat un pumn în bot. Desigur, nu au fost martori, decât SPP, patronul restaurntului şi părţile în conflict. Dacă ne concetrăm pe subiect, apar câteva întrebări. De ce un avocat, om cu studii superioare şi statut social ar înjura ca la uşa cortului preşedintele? De ce Băsescu ar da cu pumnul, după tot scandalul de anul trecut? De ce s-ar intâmpla toate la mare, unde oamenii sunt în vacanţă, relaxaţi? De ce nimeni nu confirmă în afară de victimă? De ce Cotidianul aruncă ştirea pe piaţă fără să o verifice? De ce nimeni nu vorbeşte despre ce facem cu ţara, cu criza, cu viitorul? De ce ne-ar păsa nouă?

:::::::::::::::::::::::::::::::

23 august, libertate ne-a adus...

Apar uneori momente în viaţă care capătă însemnătate mistică. La fel ca un bulgăre de zăpadă care se face tot mai mare pe măsură ce se rostogoleşte, momentele astea atrag energii necunoscute şi adaugă plusuri de valoare. Aşa este ziua de 23 august. O zi care încă trezeşte fiori multor români, fie că îşi amintesc cum a ieşit România din război, fie că îşi amintesc de defilările pe stadioanele comunismului. 23 august însă nu este importantă doar pentru români. De-a lungul istoriei, 23 august a atras multe evenimente care au scris povestea omenirii, aşa cum o ştim azi.
De exemplu, în 410 vizigoţii au cucerit Roma şi decăderea marelui imperiu a devenit o certitudine. Tot în 23 august musulmanii au cucerit Ierusalimul, pierdut pentru totdeauna de creştini. O sută de ani mai târziu, Regele Filip al Franţei îşi pune coroana pe creştet şi întemeiază celebra regiune Champagne, fără de care n-am avea ce bea de revelion. 23 august este ziua în care Mexic devine stat independent, după ce se separă de Spania. La Moscova se semnează Pactul Ribbentrop-Molotov şi România pierde Bucovina.
O zi care concentrează multe evenimente importante, fără să punem la socoteală că tot azi s-a născut şi Fuego. Nu-i grozav?


>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

România porno!

Experienţa ultimilor ani ne-a demonstrat faptul că dacă eşti porno, eşti valoros. Aşa se explică de exemplu succesul unor personaje deja celebre, precum: eleva porno, studenta porno, piticul porno şi bunica porno.
Pentru cei care urmăresc televiziunile, oamenii ăştia sunt adevarate vedete, care ţin audienţa “în sus”.
Dacă privim chiar mai departe de Românica, vedem că modelul respectă cam aceleaşi tipare. Berlusconi este foarte apreciat de bărbaţii italieni, pentru cele trei “agente de întreţinere” cu care se afişează în public. Sarkozy este şi el invidiat de o lume întreagă pentru voluptozitatea soţiei lui, Carla Bruni. Chiar şi Băsescu era vorbit de bine în cârciumile de parter de bloc, pentru femeile pe care le promovează, Elena Udrea şi Roberta Anastase.
S-ar părea că senzaţia de virilitate, de potenţă, de animal sexual, este pe placul publicului.
Astăzi vine o veste bună pentru eleva porno. Va putea să îşi cumpere o poşetă care să îi exprime personalitatea. Poşeta cu penis, ultimul răcnet în materie de modă porno!

...........................................

Sistemul e de vină!

Cazul şocant de la Materniatea Giuleşti, unde 4 nou născuţi au murit în urma unei explozii, a pus România pe jar. Toate televiziunile alocă spaţii largi şi se întrec în ştiri şocante. Zeci de invitaţi din toate categoriile profesionale îşi dau cu părerea despre cum ar fi dacă n-ar fi.
Am intrat din nou în vria dezbaterilor fără sfârşit, în care se aruncă cu vorbe goale în stânga şi în dreapta. Unii pălăvrăgesc ore în şir iar alţii stau pe canapea şi îi privesc. Însă de făcut nu face nimeni nimic. Asta este boala modernă a poporului român. “Uitatul la televizor” ne iroseşte flacăra care ar putea declanşa acţiunea. Faptul că la televizor câţiva oameni se ceartă face să se răsufle orice pornire concretă de a face ceva. Ne fâsâim privind din canapea un spectacol într-un platou de filmare. Se incriminează acum sistemul, ca şi când ar fi o entitate extraterestră. Sistemul este format din oameni, iar sistemul poate fi schimbat tot de către oameni. Însă nimic nu se va schimba atâta vreme cât oamenii adorm pasivi cu telecomanda în mână.

Senzaţia de dimineaţă!

Nimic nu se compară cu ora 7. Când soarele abia mijeste de după acoperişurile cărămizii. Când găseşti fără problemă locuri de parcare. Când cerşetorii încă nu au venit la lucru, la fiecare colţ de stradă. Ora 7 este un fel de rasplată pentru efortul de a te trezi cu noaptea-n cap. Dacă nimereşti ora 7 la Braşov este şi mai bine. Piatra cubică pe care forfotesc doar porumbeii urbani se potriveşte de minune cu cafeaua puternică şi aromată. Visele nu se opresc brusc, ci se continuă ca într-un film de oscar. Apare şi presa de dimineaţă cu mirosul de hârtie umedă şi cerneală proaspată. Ora 7 te face să te simţi printre cei puţini dar aleşi, care iau parte la nou început. E un feeling de cuceritor. Cucereşti o nouă zi, cu forţe proaspete şi speranţe multe. Te simţi "king of the world"...

până la ora 9, când deja te apucă oboseala............................................................................................................................................................................

Jocul de-a vacanţa

Andreea e în vacanţă. Îşi plimbă bişonul pe croazetă în Monte Carlo, doar doar agaţă un miliardar bătrân, bogat şi cu yacht. Corina se plimbă printre canalele din Amsterdam în căutarea celui mai complex coffe-shop, cu ghivece proaspete şi vedere la vitrinele roşii.
Chiar în timp ce citeşti asta, Alexandra îşi flutură rochiţa din dantelă pe Champs'Elysees, Alina face poze în Vancouver iar Dragoş se bronzează uniform pe o plajă pustie din Ibiza. Lumea întreagă este în concediu şi nimănui nu-i pasă de nimic. Soare, mare, plajă, distracţie, fete, băieţi, bronz, bere, shopping, şampanie, somn, masaje, plajă, relaxare. Momentul ideal ca Ponta de la PSD să-i taie capul lui Geoană. Suntem în vacanţă, îi pasă cuiva?
..........................................................................................................................................................................
..........................................
.

Special offer! Enlarge your PIB...

În miezul unei veri sufocante vine o veste care îi face pe toţi analiştii să-şi ridice capul din nisipul fierbinte de pe litoral şi să privească cu atenţie televizaoarele.
Taman în toiul caniculei, când românii îşi perpeleau burţile la tsunamiul solar, Institutul National de Statistică anunţă că economia României a crescut.
Bomba pică ca o pleaşcă în capul tuturor celor ce se străduiesc să prezinte realitatea ca pe o apocalipsă. Ce va spune acum oare Mircea Badea sau Adrian Ursu, împreună cu toţi oamenii de la televizor care anunţă prăpădul României?
Ori că din cauza exploziilor solare s-a dilatat economia, ori că e de fapt un calcul greşit. Sau poate e din cauză că Băsescu, într-o seară, după ce s-a scobit cu beţişorul în ureche, a încurcat pastilele de culcare cu cele de sculare. Şi uite aşa ne trezim dis de dimineaţă cu un pib mai mare, dar din păcate destul de bleg.

Criza creşte miza!

Urmând sfatul prezindenţial, un grup de antreprenori cu iniţiativă din Ardeal s-au hotărât să supravieţuiască crizei. Şi pentru că statul nu mai dă, ci pentru prima dată a început să ia, ardelenii, oameni muncitori şi gospodari, şi-au mai găsit ceva de lucru. Patronul tot patron ramane, chiar dacă e de second hand...

Preşedinte Ştie-Tot

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o ţară mare şi frumoasă, cu munţi înalţi, câmpii roditoare şi râuri cristaline. Acolo, peste mări şi ţări trăiau vreo 20 de milioane de oameni, care mai de care mai isteţi şi mai pricepuţi în toate. Nu era lucru la care să nu se priceapă cineva. Sfătoşi nevoie mare, toţi oamenii aştia îşi dădeau cu părerea despre orice. Dar mai presus de toţi era căpetenia lor, Preşedintele Ştie-Tot. Orice l-ai fi întrebat îţi spunea. Ştia să-ţi zică despre păsărici, despre resuscitarea pe masa de operaţie, despre cum trebuie să ţină ospătarii tava, despre câte ore muncesc profesorii şi chiar despre beţigaşele de urechi. Toată ziua bună ziua oamenii ăştia sporăvăiau una întruna. Când deodată, apăru pe neaşteptate un căpcăun, mare şi negru ce le zise: “Dacă ştiţi ce să-mi faceţi, n-am să vă mănânc.” Atunci oamenii, în frunte cu Preşedinte Ştie-Tot au început să flecărească şi să trăncănească cât îi ţineau puterile. Atunci Căpcăunul deschise gura şi... haţ! îi hali pe toţi dintr-o înghiţitură. Adânc, în stomac, încă se auzeau oamenii cum vorbeau mult şi fără rost. Căpcăunul se şterse la gură şi spuse printre dinţi: “Vedeţi mă, dacă n-aţi ştiut să faceţi ceva concret în afară de sporăvăială. Un sandwich de exemplu...

Tu cum erai când erai copil?

Vin momente în viaţă în care te opreşti din frenezia prezentului, cu tot ce înseamnă el. Telefoane, trafic, competiţie, stres. Amuţesc toate în faţa unei amintiri de-o secundă, care îţi străpunge ca un fulger toată stabilitatea pe care credeai că ai construit-o cu atâta sârguinţă ani de zile.
Şi atunci îngenunchezi în faţa amintirilor. Te reîntâlneşti cu jucăriile preferate, pe care acum le-ai îmbrăţişa în loc să le dai de toţi pereţii, cum se întâmpla odinioară. Te întorci pentru o secundă în camera în care ai crescut, care azi pare atât de neîncăpătoare. Urci din nou pentru o clipă în cireşul din care ai căzut râzând de atâtea ori. Le zâmbeşti încă o dată tuturor copiilor cu care alergai să cucereşti lumea. Maieul tetra, cana de cacao, eugenia, cartea cu "Habar N-am", cariocile colorate ordonate pe culori în penar, pegasul, prima pereche de adidaşi albi, posterele cu Michael sau Backstreet Boys.
Tu cum erai când erai copil?

România fierbinte

Termometrul arată 30 de grade. Cerul e albastru şi curat ca lacrima. Pe străzi pluteşte un aer cald de vară puturoasă. E foarte puţină mişcare iar în asfaltul fierbinte îşi înfundă lăbuţele doar câţiva câini vagabonzi. Nu prea trec nici maşini, poate pentru că şi benzina e prea scumpă. E o linişte cufundată în caniculă. Ici colo, la unele scări de bloc, se mai zăresc câţiva pensionari care îşi dau marţi unul altuia la table şi apoi înjură guvernul. La alimentara din colt, vânzătoarea stă în prag cu mâinile încrucişate. E mai bine acolo; adie vântul şi nu transpiră sub bonetă. Clienţi nu a avut, marfă nu prea mai are, deci poate sta liniştită în prag. Vitrinele magazinelor din jur dezvăluie de sub straturile de praf bucăţi de anunţuri de închiriere spaţiu. În colţul străzii un taximetrist obosit de atâta aşteptare îşi face vânt cu o foaie de ziar. Se vede titlul mare de pe prima pagină: “Şomaj peste 10%”. E o vară fierbinte pe care românii o trăiesc altfel decât până acum. Pe vremea când duduia economia erau în concediu la greci, acum cei mai mulţi dintre ei sunt în concediu... fără plată. O altă parte sunt în grevă. În pustiul fierbinte numit generic România nu mai munceşte nimeni. Toţi aşteaptă să li se dea.

Senzational! Exclusiv! Beaking News!

Ştirile sunt însângerate, politica plină de înjurături, vedetele... de două parale. Acestea sunt nimicurile care ajung pe micile ecrane. Lumea de astăzi se împarte între piţipoance, subiecte despre cine a mai divorţat, cine cui i-a mai umflat ochiul şi... Băsescu. O viaţă publică de trei lulele prăpădite. Principiul după care se ghidează presa este “Cu cât mai mult scandal cu atât mai bine”. După ce îşi îndeplineşte rolul, presa deschide fronturile de discuţie şi aduce lucrurile în zona de suprainflamare ilogică în anumite momente, complet dăunătoare în alte momente. Nimic nu mai este sub semnul raţionalităţii şi al calmului. În general în democraţie nu e bine să se interzică nimic. Se greşeşte mai puţin dacă se adoptă deviza “e interzis să interzici”, dar unele lucruri ar trebui totuşi interzise unor persoane, cum ar fi dreptul de a deschide gura. Televiziunile româneşti au un apetit de nesaturat pentru vorbă multă, dusă adesea la limita săritului la beregată. Violenţa verbală reprezintă mare parte din aceste manifestări, cu ţipete şi ridicări de ton..E o fata legitima a romaniei pe care nu o poti nega, sufoca sau ascunde. Nu avem un kilometru proaspat de autostrada, nu avem un spital nou la standarde occidentale sau o universitate competitiva cu cele europene. Avem in schimb televiziuni care ne prezinta isteric vedete in fundul gol, si umor de proastă calitate

Zzzuumm...

Se naşte mic. De cele mai multe ori se naşte cât un sâmbure.
Păritnţii îi dau primul sens, prima suflare, apoi îl lasă să-şi urmeze drumul. Şi creşte. E jovial, toată lumea îl place, toţi vor să-l cunoască. Ca un uragan se hrăneşte cu vorbele, curiozitatea şi imaginaţia noilor lui cunoştinţe.
Circulă prin cercuri înalte, gâdilă urechi de doamne cochete, atinge buzele fragede ale fetişcanelor îmbujorate. Cutremură domnii de viţă nobilă, distrează bărbaţii mai ceva ca un coniac şi-un trabuc. Pătrunde în dormitoare tainice, sub aşternuturi fierbinţi, are acces în birouri de afaceri grele şi prospere, ştie ceea ce poate nici măcar nu e încă adevarat. Ia proporţii, prinde greutate şi deja devine periculos. Acum mulţi din cei ce l-au hrănit se tem de el. Cu toate astea nu se pot desprinde de el, îi intrigă, îi simt chemarea. E ca o flacară ce mistuie uşor, dar plăcut, întrega societate aleasă. Un zgomot confuz, un murmur bizar îi dezvăluie identitatea: e domnul Zvon. Cel mai bun prieten al omului social!


Iar omul social, când nu mai are nimic de spus, vorbeşte mai mult ca niciodată!